Articole

Frica…..sau anxietate          

    “Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau umbrela”.  Ocativan Paler

Frica si anxietatea apar deseori impreuna, insa desi simtomele se suprapun ele sunt experimentate diferit in functie de contextul in care apar. Frica este un raspuns normal la o amentintare concreta, in timp ce anxietatea nu are o cauza foarte bine definita. Diferenţele dintre frica specifică instinctului de conservare și frica patologică pot fi  ușor de identificat ȋn special deoarece prima este justificată ȋntr-un anumit context, iar cealalta apare fara un stimul anume, neavȃnd un temei real.

Frica, teama tipica instinctului de conservare trece odată cu dispariţia pericolului, teama fara obiect  ne poate urmări zilnic, afectȃnd calitatea vieţii și a relaţiilor și ajungȃnd pȃnă la izolare.
Expunearea la stimulului de teama, determina manifestarea raspunsului la stres si declansarea  sistemul de alarma (alftfel cunoscuta ca fiind raspunsul 'flight,fright, freeze') aflat in sistemul limbic, numit hipocamp , conducand astfel la experimentarea anxietatii si posibil starii de panica.

Centrul fricii sau amygdala, numit si corpul amygdalian (a nu se confunda cu amigdalele, cele doua glande de natura limfatica). Aceasta ajuta la engramarea amintirilor, si mai ales la procesarea  emotiilor si senzatiilor fiziologice asociate anumitor amintiri.

Amygdala controleaza si activarea hormonului de stres. In cazul situatiilor de stres prelungit sistemul de alarma devine supraactiv, iar in situatii extreme, de stres post-traumatic, eliberarea hormonului de stres se face aproape constant. Eliberarea constanta a hormonului cortizol mareste considerabil nivelul anxietatii, suprima apetitul si cauzeaza numeroase probleme nervoase.  

Simptomele fricii sunt declansate de amygdala, hipocamp, si  pot fi ulterior procesate de cortexul prefrontal in cadrul unui proces psihoterapeutic. Aceste simptome mai sunt cunoscute ca fiind instinctul de fuga, frica, si lupta.

Hipocampul are si el o functie vitala in identificarea unui posibil pericol.  Functia de stocare si procesare a amintirilor a hipocampului, recicland din memorie si prin intermediul viselor; ulterior aceste  amintiri sunt integrate si transferate intr-o alta zona a creierului, fapt ce ne ajuta sa facem o analiza scurta a unei situatii posibil periculoase. Expunerea creierului la situatii traumatizante pe termen lung poate determina micsorarea hipocampului sau subdezvoltarea acestuia (in cazul experientelor adverse in dezvoltarea timpurie), fapt care ii diminueaza functia de procesare. Astfel, amintirile care sunt percepute ca fiind prea dureroase pentru a fi procesate, raman stocate , suspendate  in hipocamp intr-un mod fragmentat si sunt percepute ca fiind in prezent (cu aceeasi intensitate) la fel de traumatizante ca atunci cand au fost stocate initial.  

Revenind la teama, aceasta spre deosebire de anxietate, teama este un mecanism de supravietuire fundamental, fara de care nu am percepe posibilele pericole, nu am reactiona, si, in consecinta, nu ne-am putea apara.  Eliberarea substantelor chimice in organism creeaza o reactie fiziologica imediata care combinata cu o incordare puternica a muschilor pregatesc persoana pentru actiune.

Frica sau teama este perceputa in organism prin: accelerarea ritmului cardiac si pulmonar; paloare sau imbujorare; inhibarea activitatii digestive; dilatarea vaselor de sange din zona muschilor pentru a favoriza activitatea acestora; inhibarea glandei lacrimare responsabila cu eliberarea de lacrimi sau/si saliva; dilatarea pupilelor; relaxarea vezicii; tremor; viziune tunel si inhibarea temporara a auzului. Aceste simptome sunt menite sa mobilizeze individul pentru a actiona si a se salva dintr-o situatie amenintatoare.

Starea de hipervigilenta prelungita si neevaluata obiectiv, devine ulterior un dat, un comportament antrenat, un cerc vicios, o modalitate prin care dorim sa ne protejam de pericolele percepute sau anticipate la nivel mental fara ca acestea sa se fi intamplat efectiv.

Anxietatea conform lui Kaplan si Sandock este ‘o stare difuza, neplacuta si vaga de teama’… adica am putea spune ca atat logica privata cat si o predisozitie genetica ne determina sa anticipam sau sa ne ingrijoram excesiv fata de o situatie posibila dar nu sigura, singura certitudine fiind aici starea de ingrijorare persistenta. Acest mecanism de aparare ajunge sa ne controleze viata intr-un mod intrunziv, care daca ulterior nu este abordat  in cadrul unui proces psihoterapeutic, se aprofundeaza si nu dispare de la sine.

Anxietatea generalizata, este o stare de ingrijorarea este aproape continua si foarte dificil de controlat. Simptomele conform manualului DSM IV, se manifesta pe o perioada de cel putin 6 luni:  afectarea functionarii sociale ; dificultate in a controla ganduri si preocuparea excesiva ; neliniste; fatigabilitate ; dificultate de concentrare ; iritabilitate ; tensiune musculara; si somn perturbat.

In cazul in care aveti in jurul dumneavoastra persoane, care se ingrijoreaza des, pentru aproape orice, cel mai probabil este o persoana care se confrunta cu o stare de anxietate, care analizeaza, anticipeaza si pentru a se apara de posibile pericole, ramane hipervigilent.

Gordon Gallup, in ‘Tonic immobility: the role of fear and predation’ a concluzionat in urma unui experiment ca puii de gaina stau imobilizati mult mai mult atunci cand sunt asezati in fata unei oglinzi decat atunci cand nu sunt asezati in fata unei oglinzi - percepand imaginea din oglinda ca un alt pui imobilizat caruia ii este frica (‘Retete impotriva ingrijorarii’, de Lawrence Cohen). 

Astfel,  o forma de expunere la un alt stimul sau stare anxioasa din partea unui apropiat sau a unui alt interlocutor ne poate influenta starea, devenind mai anxiosi si mai nelinistiti decat eram initial.  

Anxietatea are si aspecte pozitive, in cazul in care exista in cantitati mici. Paradoxal, anxietatea ne confera senzatia de siguranta si control, ne face sa ne luam masuri de precautie utile, sa actionam contructiv si ne antreneaza creativitatea (chiar daca o face intr-un mod neutil), pretul fiind insa greu de controlat si lipsit de beneficii reale.  

Dupa ce expunerea la un pericol a trecut, organismul nostru incearca sa se calmeze si, de cele mai multe ori, reuseste. Este bine de stiut, insa, ca atata timp cat sistemul nervos simpatic este activat, sistemul parasimpatic, cel care ne permite sa ne calmam, nu poate actiona. Daca pericolul a trecut si evaluarea facuta de cortexul prefrontal este corecta, atunci sistemul de alarma se dezactiveaza (in stare de veghe) si se instaleaza starea de calm.

Cortexul prefrontal este partea creierului care se ocupa cu planificarea cognitiva complexa, cu luarea deciziilor si moderarea relatiilor sociale. Activitatea principala a cortexului se refera la coordonarea gandurilor si actiunilor in conformitate cu scopurile interioare.

Iata, ma intorc, din nou, la logica privata, la modul unic si irepetabil al  fiecarui om de a se  evalua pe sine, pe ceilalti si propriul sens al vetii. Raportarea la ceea ce ni se intampla influenteza puternic modul in care actionam sau alegem sa nu actionam. Aceasta optica ne hotaraste miscarea in viata cu mult inainte ca ea sa se fi intamplat, ne prestabilieste un curs. A alege sa privim lucrurile intr-un mod diferit de cum o facem de obicei, ne ofera o perspectiva noua si ne ajuta sa  schimbam un stil de viata care nu ne mai ofera beneficii.

Referinte bibliografice: 

Retete impotriva ingrijorarii (O abordare prin joc a anxietatii si fricii copiilor); Lawrence Cohen; Ed. Trei 

Tonic immobility: the role of fear and predation; Gordon Gallup

Manual de diagnostic-DSM IV

Generalized anxiety disorder; Michael VAN Ameringen; Mark H. Pollack 

Maria  Calapod-Tomescu 

Psihoterapeut 

Psiholog clinician