,,Nu exista idee mai pretuita si mai utilizata in lumea
noastra decat aceea de personalitate”. (P. Popescu
Neveanu)
Exista
foarte multe concepte care definesc trasaturile de personalitate. Unii autori
sustin ca in limba engleza ar exista cel putin 4000 mii de termeni care se
refera la trasaturile de personalitate, in timp ce altii considera ca numarul
acestora ar fi mai mare(Gordon Allport identifica 10000 de astfel de termeni).
De asemenea, exista numeroase definitii ale personalitatii, definitii care
reflecta, de regula, pozitia teoretica a autorilor cu privire la acest fenomen.
De pilda, Kagan si Havemann (1972) definesc personalitatea drept sistemul
modurilor caracteristice de gandire, simtire si coportament care constituie
modalitatea sprecifica a individului de a intra in relatii cu lumea. Acest mod
de a gandi, simti si actiona al individului trebuie sa fie intr-o oarecare
masura independent de imprejurari si caracteristic acestuia. Trasaturile de
personalitate sunt interpretate prin prisma relationarii subiectului cu lumea,
ele fiind apreciate ca fiind pozitive sau negative. Trasaturile pozitive il
ajuta pe individ sa se raporteze la situatii si persoane intr-un mod
eficient si constructiv, in timp ce trasaturile negative au un efect distructiv
asupra individului si a celor cu care intra in contact.
Etimologic, cuvantul ,,personalitate” deriva din
latinescul ,,persona”. Primul lui sens a fost cel de masca, de costumatie
prin care actorii teatrului antic intruchipau sau simbolizau pe cineva pe
scena. Al doilea sens, obtinut prin extensie, se referea la rolul indeplinit pe
scena si mai apoi in viata, la functiile pe care le si le asuma cineva. Cel
de-al doilea sens desemneaza insasi individualitatea (corporala si psihica) a
celui care indeplineste rolul. In fine, ultimul sens a adaugat o
nota de valoare, referindu-se la ce fel de om este, de rang are,etc.
Trebuie mentionata si ierarhia personalitatii, si anume
ca unele trasaturi ale personalitatii sunt mai puternice si se manifesta
mai pregnant, iar altele sunt mai slabe. Ierarhia gandurilor, sentimentelor sau
comportamentelor unui individ, are tendinta de permanetizare.
Astfel, de pilda, o persoana timida actioneaza cu
timiditate in majoritatea situatiilor, desi nu este exclus ca in umele cazuri
particulare aceasta trasatura sa nu se manifeste cum ar fi in compania unui
prieten apropiat, care ii creaza un sentiment de confort afectiv.
Teoriile si opiiniile referitoare la motivatiile umane
care stau la baza formarii personalitatii sunt variate si diferite, de la
determinarea de tendintele instictive din copilarie pana la satisfacerea nevoii
de securitate.
La K. Horney, forţa motivaţională principală care stă la
baza dezvoltării personalităţii nu este nici nevoia sexuală, nici
agresivitatea, ci nevoia de securitate, având o viziune mai optimistă asupra
naturii umane. Horney consideră că securitatea şi satisfacţia sunt nevoile
copilăriei. Ea a fost de acord cu Freud în legătură cu importanţa vitală a
primilor ani din copilrie în structurarea personalităţii viitoare, dar
consideră că forţele de natură socială, nu cele biologice, influenţează
dezvoltarea personalităţii. De asemenea, ea nu credea că există stadii
universale în dezvoltarea fiinţei umane şi nici conflicte ale copilăriei care
nu pot fi evitate. Cheia dezvoltării personalităţii stă în interrelaţia dintre
părinte şi copil.
Copilăria este caracterizată prin două nevoi
fundamentale: nevoia de siguranţă (securitate) şi nevoia de satisfacţie (nevoi
fiziologice de bază: foame, sete, somn, etc). Ambele reprezintă nevoi
fundamentale şi au un caracter universal, nevoia de securitate având un rol
prioritar. De nivelul de satisfacere a acestei nevoi depinde gradul de
normalitate psihică la vârsta adultă. Securitatea copilului depinde de maniera
în care acesta este tratat de părinţi.
Copilul este privat de sentimentul de securitate atunci
cand nu primeste afectiunea de care are nevoie. Copiii pot trece cu bine peste psiho-traume
severe atâta timp cât se simt doriţi şi iubiţi (adică în siguranţă). Lispa
afectiunii si a satifacerii nevoii de securitate pot avea repercursiuni pe
termen lung.
Comportamentele care slăbesc sentimentul de securitate al
copiilor pot fi: preferinţe pentru un alt frate; pedepse nedrepte; comportament
inconstant; promisiuni neîndeplinit;, umilirea copilului; izolarea copilului de
ceilalti.
K. Horney a acordat o atenţie deosebită sentimentului de
neajutorare pe care îl încearcă copilul. Cu cât copilul se va simţi neajutorat,
cu atât îşi va reprima sentimentele de ostilitate. Copilul poate fi determinat
să se teamă de părinţii săi prin intermediul pedepselor şi ameninţărilor. Cu
cât copilul se va teme mai mult de primejdiile din lumea reală sau de părinţii
săi, cu atât el îşi va reprima mai puternic ostilitatea împotriva părinţilor.
În mod paradoxal, dragostea reprezintă un alt motiv
pentru care copilul îşi reprimă dragostea faţă de părinţi (aceştia îi spun
mereu copilului ce mult îl iubesc şi ce mult se sacrifică pentru el, şi deşi
copilul nu percepe o dragoste autentică, el îşi reprimă ostilitatea pentru că
se teme să nu-şi piardă părinţii).
Resentimentele refulate se vor manifesta sub forma
anxietăţii de bază. Anxietatea bazală este „piatra de temelie” a
comportamentului nevrotic şi reprezintă conceptul fundamental în teoria
personalităţii la K. Horney. E definită ca „sentimentul insidios de a se simţi
singur şi neajutorat într-o lume ostilă, sentiment ce invadează persoana).
Anxietatea bazală marchează toate relaţiile pe care individul le are cu
ceilalţi oameni. Există patru modalităţi de autoapărare împotriva anxietăţii
bazale:câştigarea afecţiunii; supunerea; obţinerea puterii; retragerea.
Aceste mecanisme defensive reprezintă forţe motivaţionale
mai puternice decât nevoile sexuale sau alte nevoi fiziologice. Ele îşi ating
scopul – reducerea anxietăţii – dar cu preţul sărăciei personalităţii şi a
generării unor conflicte în sfera acesteia.
Cele trei tipuri de personalitate identificate de Horney:
tipul complezent - se îndreptă spre ceilalţi; tipul agresiv – luptă
contra celorlalţi; tipul detaşat – se retrage din calea celorlalţi
Tipul complezent (pleaser) este caracterizat printr-o
puternică şi performantă nevoie de afecţiune şi aprobare: nevoia de a fi iubit,
dorit, protejat, trebuinţa ca ceilalţi să aibă nevoie de el. De regulă aceşti
subiecţi îşi îndreaptă aceste nevoi asupra tuturor oamenilor, dar au tendinţa
de a se ataşa în mod special de o persoană, care va lua conducerea vieţii lor,
protejându-i şi conducându-le acţiunile. Aceşti oameni îi manipulează pe
ceilalţi pentru a căuta să facă pe plac celorlalţi şi a veni în întimpinarea
dorinţelor acestora. Comportamentul lor apare în ochii celorlalţi ca fiind
generos, manifestă consideraţie, lipsă de egoism şi apreciere în relaţiile cu
ceilalţi.
Tipul agresiv (direcţionat împotriva celorlalţi).
Comportamentul lor reprezintă opusul comportamentul tipului complezent. Tipul
agresiv consideră că trăieşte într-o lume ostilă, unde doar cei mai dotaţi şi
mai competitivi supravieţuiesc. Deşi motivaţia lor este aceeaşi (reducerea
anxietăţii de bază) aceşti subiecţi nu-şi arată niciodată teama de a fi
respinşi. Ei acţionează într-o manieră dominatoare, fără să ţină seama de
dorinţele celorlalţi. Pentru a câştiga controlul şi supremaţia asupra altora,
ei se străduiesc să obţină performanţe foarte înalte, căutând să exceleze în
tot ceea ce fac, pentru a obţine recunoaşterea din partea celorlalţi. Ei
critică, se ceartă, solicită şi îi manipulează pe ceilalţi.
Tipul detaşat (fuge de oameni). Personalitatea detaşată
caută permanent să menţină o anumită distanţă faţă de ceilalţi. Aceştia nu
urăsc, nu iubesc, nu cooperează cu ceilalţi. Pentru a obţine acest grad de detaşare,
ei se străduiesc să-şi devină suficienţi lor înşile, bazându-se doar pe forţele
şi resursele proprii. Nevoia exagerată de independenţă îi face hipersensibili
la orice încercare de a fi influenţaţi, obligaţi, constrânşi. Evită orice tip
de constrângere, inclusiv orarele şi programele, sau obligaţiile pe termen
lung, cum ar fi, de pildă, căsătoria. Au tendinţa de a se simţi superiori, dar
în alt mod decât personalităţile agresive: ei nu luptă în mod activ pentru
superioritatea lor, considerând că această superioritate trebuie să le fie
satisfăcută. O formă de manifestare a acestui sentiment de superioritate este
sentimentul că persoana este unică şi diferită de ceilalţi. Ei îşi reprimă
orice sentimente faţă de ceilalţi, mai ales dragostea şi ura. Datorită
tendinţei de a-şi suprima emoţiile, personalităţile detaşate pun un accent
exagerat pe valoarea inteligenţei, logicii şi raţiunii. De subliniat este
faptul ca desi diferite, teoriile despre personaliate, ele se completeaza
reciproc si vizeaza aceaiasi realitate. (Irina Holdevici)
De retinut:
o Copilul functioneaza ca un detector de onestitate, el are
capacitatea intuitivă de a descoperi dacă dragostea este adevărată şi nu se
lasă uşor păcălit de false demonstraţii de iubire.
o Copilul priveste, asimileaza si isi stabileste expectatii
pentru viitor (scopuri) inca din perioada prescolara, si mai tarziu va actiona
conform acestora. Poate asa se explica cum uneori, traim o viata de adult, cu
motivatia umana a unui copil.
o Copilul invata mai repede sa faca ce vede nu ce ii se
spune.
o Invatarea prin exemplu este mai eficienta decat invatarea
prin ‚predare’.
o Si nu in ultimul rand incurajare, incurajare, incurajare,
piatra de baza a formarii personalitatii unui copil si mai tarziu adult,
sanatos afectiv si social.
Biliografie:
J.Weihs, Sa-i ajutam iubindu-i (1992)
Mielu Zlate, Eul si personaliatea
Karen Horney, Conflictele noastre interioare
Tratat de psihopatologie a copiilor, Marcelli
Daniel
Maria Tomescu
Psiholog Clinician
