vineri, 4 ianuarie 2013

Devenim ce intelegem din ceea ce vedem, auzim, si simtim!


,,Nu exista idee mai pretuita si mai utilizata in lumea noastra decat aceea de personalitate”. (P. Popescu Neveanu)
 Exista foarte multe concepte care definesc trasaturile de personalitate. Unii autori sustin ca in limba engleza ar exista cel putin 4000 mii de termeni care se refera la trasaturile de personalitate, in timp ce altii considera ca numarul acestora ar fi mai mare(Gordon Allport identifica 10000 de astfel de termeni). De asemenea, exista numeroase definitii ale personalitatii, definitii care reflecta, de regula, pozitia teoretica a autorilor cu privire la acest fenomen. De pilda, Kagan si Havemann (1972) definesc personalitatea drept sistemul modurilor caracteristice de gandire, simtire si coportament care constituie modalitatea sprecifica a individului de a intra in relatii cu lumea. Acest mod de a gandi, simti si actiona al individului trebuie sa fie intr-o oarecare masura independent de imprejurari si caracteristic acestuia. Trasaturile de personalitate sunt interpretate prin prisma relationarii subiectului cu lumea, ele fiind apreciate ca fiind pozitive sau negative. Trasaturile pozitive il ajuta pe individ sa se  raporteze la situatii si persoane intr-un mod eficient si constructiv, in timp ce trasaturile negative au un efect distructiv asupra individului si a celor cu care intra in contact. 
Etimologic, cuvantul ,,personalitate” deriva din latinescul  ,,persona”. Primul lui sens a fost cel de masca, de costumatie prin care actorii teatrului  antic intruchipau sau simbolizau pe cineva pe scena. Al doilea sens, obtinut prin extensie, se referea la rolul indeplinit pe scena si mai apoi in viata, la functiile pe care le si le asuma cineva. Cel de-al doilea sens desemneaza insasi individualitatea (corporala si psihica) a celui care  indeplineste rolul. In fine,  ultimul sens a adaugat o nota de valoare, referindu-se la ce fel de om este, de rang are,etc.
Trebuie mentionata si ierarhia personalitatii, si anume ca unele trasaturi ale personalitatii sunt  mai puternice si se manifesta mai pregnant, iar altele sunt mai slabe. Ierarhia gandurilor, sentimentelor sau comportamentelor unui individ, are tendinta de permanetizare.
Astfel, de pilda, o persoana timida actioneaza cu timiditate in majoritatea situatiilor, desi nu este exclus ca in umele cazuri particulare aceasta trasatura sa nu se manifeste cum ar fi in compania unui prieten apropiat, care ii creaza un sentiment de confort afectiv.
Teoriile si opiiniile referitoare la motivatiile umane care stau la baza formarii personalitatii sunt variate si diferite, de la determinarea de tendintele instictive din copilarie pana la satisfacerea nevoii de securitate.
La K. Horney, forţa motivaţională principală care stă la baza dezvoltării personalităţii nu este nici nevoia sexuală, nici agresivitatea, ci nevoia de securitate, având o viziune mai optimistă asupra naturii umane. Horney consideră că securitatea şi satisfacţia sunt nevoile copilăriei. Ea a fost de acord cu Freud în legătură cu importanţa vitală a primilor ani din copilrie în structurarea personalităţii viitoare, dar consideră că forţele de natură socială, nu cele biologice, influenţează dezvoltarea personalităţii. De asemenea, ea nu credea că există stadii universale în dezvoltarea fiinţei umane şi nici conflicte ale copilăriei care nu pot fi evitate. Cheia dezvoltării personalităţii stă în interrelaţia dintre părinte şi copil.
Copilăria este caracterizată prin două nevoi fundamentale: nevoia de siguranţă (securitate) şi nevoia de satisfacţie (nevoi fiziologice de bază: foame, sete, somn, etc). Ambele reprezintă nevoi fundamentale şi au un caracter universal, nevoia de securitate având un rol prioritar. De nivelul de satisfacere a acestei nevoi depinde gradul de normalitate psihică la vârsta adultă. Securitatea copilului depinde de maniera în care acesta este tratat de părinţi.
Copilul este privat de sentimentul de securitate atunci cand nu primeste afectiunea de care are nevoie. Copiii pot trece cu bine peste psiho-traume severe atâta timp cât se simt doriţi şi iubiţi (adică în siguranţă). Lispa afectiunii si a satifacerii nevoii de securitate pot avea repercursiuni pe termen lung.
Comportamentele care slăbesc sentimentul de securitate al copiilor pot fi: preferinţe pentru un alt frate; pedepse nedrepte; comportament inconstant; promisiuni neîndeplinit;, umilirea copilului; izolarea copilului de ceilalti.
K. Horney a acordat o atenţie deosebită sentimentului de neajutorare pe care îl încearcă copilul. Cu cât copilul se va simţi neajutorat, cu atât îşi va reprima sentimentele de ostilitate. Copilul poate fi determinat să se teamă de părinţii săi prin intermediul pedepselor şi ameninţărilor. Cu cât copilul se va teme mai mult de primejdiile din lumea reală sau de părinţii săi, cu atât el îşi va reprima mai puternic ostilitatea împotriva părinţilor.
În mod paradoxal, dragostea reprezintă un alt motiv pentru care copilul îşi reprimă dragostea faţă de părinţi (aceştia îi spun mereu copilului ce mult îl iubesc şi ce mult se sacrifică pentru el, şi deşi copilul nu percepe o dragoste autentică, el îşi reprimă ostilitatea pentru că se teme să nu-şi piardă părinţii).
Resentimentele refulate se vor manifesta sub forma anxietăţii de bază. Anxietatea bazală este „piatra de temelie” a comportamentului nevrotic şi reprezintă conceptul fundamental în teoria personalităţii la K. Horney. E definită ca „sentimentul insidios de a se simţi singur şi neajutorat într-o lume ostilă, sentiment ce invadează persoana). Anxietatea bazală marchează toate relaţiile pe care individul le are cu ceilalţi oameni. Există patru modalităţi de autoapărare împotriva anxietăţii bazale:câştigarea afecţiunii; supunerea; obţinerea puterii; retragerea.
Aceste mecanisme defensive reprezintă forţe motivaţionale mai puternice decât nevoile sexuale sau alte nevoi fiziologice. Ele îşi ating scopul – reducerea anxietăţii – dar cu preţul sărăciei personalităţii şi a generării unor conflicte în sfera acesteia.
Cele trei tipuri de personalitate identificate de Horney: tipul complezent  - se îndreptă spre ceilalţi; tipul agresiv – luptă contra celorlalţi; tipul detaşat – se retrage din calea celorlalţi
Tipul complezent (pleaser) este caracterizat printr-o puternică şi performantă nevoie de afecţiune şi aprobare: nevoia de a fi iubit, dorit, protejat, trebuinţa ca ceilalţi să aibă nevoie de el. De regulă aceşti subiecţi îşi îndreaptă aceste nevoi asupra tuturor oamenilor, dar au tendinţa de a se ataşa în mod special de o persoană, care va lua conducerea vieţii lor, protejându-i şi conducându-le acţiunile. Aceşti oameni îi manipulează pe ceilalţi pentru a căuta să facă pe plac celorlalţi şi a veni în întimpinarea dorinţelor acestora. Comportamentul lor apare în ochii celorlalţi ca fiind generos, manifestă consideraţie, lipsă de egoism şi apreciere în relaţiile cu ceilalţi.
Tipul agresiv (direcţionat împotriva celorlalţi). Comportamentul lor reprezintă opusul comportamentul tipului complezent. Tipul agresiv consideră că trăieşte într-o lume ostilă, unde doar cei mai dotaţi şi mai competitivi supravieţuiesc. Deşi motivaţia lor este aceeaşi (reducerea anxietăţii de bază) aceşti subiecţi nu-şi arată niciodată teama de a fi respinşi. Ei acţionează într-o manieră dominatoare, fără să ţină seama de dorinţele celorlalţi. Pentru a câştiga controlul şi supremaţia asupra altora, ei se străduiesc să obţină performanţe foarte înalte, căutând să exceleze în tot ceea ce fac, pentru a obţine recunoaşterea din partea celorlalţi. Ei critică, se ceartă, solicită şi îi manipulează pe ceilalţi.
Tipul detaşat (fuge de oameni). Personalitatea detaşată caută permanent să menţină o anumită distanţă faţă de ceilalţi. Aceştia nu urăsc, nu iubesc, nu cooperează cu ceilalţi. Pentru a obţine acest grad de detaşare, ei se străduiesc să-şi devină suficienţi lor înşile, bazându-se doar pe forţele şi resursele proprii. Nevoia exagerată de independenţă îi face hipersensibili la orice încercare de a fi influenţaţi, obligaţi, constrânşi. Evită orice tip de constrângere, inclusiv orarele şi programele, sau obligaţiile pe termen lung, cum ar fi, de pildă, căsătoria. Au tendinţa de a se simţi superiori, dar în alt mod decât personalităţile agresive: ei nu luptă în mod activ pentru superioritatea lor, considerând că această superioritate trebuie să le fie satisfăcută. O formă de manifestare a acestui sentiment de superioritate este sentimentul că persoana este unică şi diferită de ceilalţi. Ei îşi reprimă orice sentimente faţă de ceilalţi, mai ales dragostea şi ura. Datorită tendinţei de a-şi suprima emoţiile, personalităţile detaşate pun un accent exagerat pe valoarea inteligenţei, logicii şi raţiunii. De subliniat este faptul ca desi diferite, teoriile despre personaliate, ele se completeaza reciproc si vizeaza aceaiasi realitate. (Irina Holdevici)

De retinut:
o   Copilul functioneaza ca un detector de onestitate, el are capacitatea intuitivă de a descoperi dacă dragostea este adevărată şi nu se lasă uşor păcălit de false demonstraţii de iubire.
o   Copilul priveste, asimileaza si isi stabileste expectatii pentru viitor (scopuri) inca din perioada prescolara, si mai tarziu va actiona conform acestora. Poate asa se explica cum uneori, traim o viata de adult, cu motivatia umana a unui copil.
o   Copilul invata mai repede sa faca ce vede nu ce ii se spune.
o   Invatarea prin exemplu este mai eficienta decat invatarea prin ‚predare’.
o   Si nu in ultimul rand incurajare, incurajare, incurajare, piatra de baza a formarii personalitatii unui copil si mai tarziu adult, sanatos afectiv si social.

Biliografie:
J.Weihs, Sa-i ajutam iubindu-i (1992)
Mielu Zlate, Eul si personaliatea
Karen Horney, Conflictele noastre interioare
Tratat de psihopatologie a copiilor, Marcelli Daniel

             
Maria Tomescu
Psiholog Clinician

Articole

Frica…..sau anxietate                 “Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când...