Frica…..sau
anxietate
“Eu am reuşit să am, azi, numai
îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau
umbrela”. Ocativan Paler
Frica si anxietatea apar deseori impreuna, insa desi simtomele se suprapun ele sunt experimentate diferit in functie de contextul in care apar. Frica este un raspuns normal la o amentintare concreta, in timp ce anxietatea nu are o cauza foarte bine definita. Diferenţele dintre frica specifică instinctului de conservare și frica patologică pot fi ușor de identificat ȋn special deoarece prima este justificată ȋntr-un anumit context, iar cealalta apare fara un stimul anume, neavȃnd un temei real.
Frica, teama tipica instinctului de conservare trece odată cu dispariţia pericolului, teama fara obiect ne poate urmări zilnic, afectȃnd calitatea vieţii și a relaţiilor și ajungȃnd pȃnă la izolare.
Expunearea la stimulului de teama, determina manifestarea raspunsului la stres si declansarea sistemul de alarma (alftfel cunoscuta ca fiind raspunsul 'flight,fright, freeze') aflat in sistemul limbic, numit hipocamp , conducand astfel la experimentarea anxietatii si posibil starii de panica.
Expunearea la stimulului de teama, determina manifestarea raspunsului la stres si declansarea sistemul de alarma (alftfel cunoscuta ca fiind raspunsul 'flight,fright, freeze') aflat in sistemul limbic, numit hipocamp , conducand astfel la experimentarea anxietatii si posibil starii de panica.
Centrul fricii sau amygdala, numit si corpul amygdalian (a
nu se confunda cu amigdalele, cele doua glande de natura limfatica). Aceasta ajuta
la engramarea amintirilor, si mai ales la procesarea emotiilor si senzatiilor fiziologice asociate
anumitor amintiri.
Amygdala controleaza si activarea hormonului de stres. In
cazul situatiilor de stres prelungit sistemul de alarma devine supraactiv, iar
in situatii extreme, de stres post-traumatic, eliberarea hormonului de stres se
face aproape constant. Eliberarea constanta a hormonului cortizol mareste
considerabil nivelul anxietatii, suprima apetitul si cauzeaza numeroase
probleme nervoase.
Simptomele fricii sunt declansate de amygdala, hipocamp, si pot fi ulterior procesate de cortexul prefrontal in cadrul unui proces psihoterapeutic. Aceste simptome
mai sunt cunoscute ca fiind instinctul de fuga, frica, si lupta.
Hipocampul are si el o
functie vitala in identificarea unui posibil pericol. Functia de stocare si procesare a amintirilor
a hipocampului, recicland din memorie si prin intermediul viselor; ulterior
aceste amintiri sunt integrate si transferate
intr-o alta zona a creierului, fapt ce ne ajuta sa facem o analiza scurta a
unei situatii posibil periculoase. Expunerea creierului la situatii
traumatizante pe termen lung poate determina micsorarea hipocampului sau subdezvoltarea acestuia (in
cazul experientelor adverse in dezvoltarea timpurie), fapt care ii diminueaza functia de
procesare. Astfel, amintirile care sunt percepute ca fiind prea dureroase
pentru a fi procesate, raman stocate , suspendate in hipocamp intr-un mod fragmentat si sunt
percepute ca fiind in prezent (cu aceeasi intensitate) la fel de traumatizante
ca atunci cand au fost stocate initial.
Revenind la teama, aceasta spre deosebire de anxietate, teama este un mecanism de
supravietuire fundamental, fara de care nu am percepe posibilele pericole, nu
am reactiona, si, in consecinta, nu ne-am putea apara. Eliberarea substantelor chimice in organism creeaza
o reactie fiziologica imediata care combinata cu o incordare puternica a
muschilor pregatesc persoana pentru actiune.
Frica sau teama este
perceputa in organism prin: accelerarea ritmului cardiac si pulmonar; paloare
sau imbujorare; inhibarea activitatii digestive; dilatarea vaselor de sange din
zona muschilor pentru a favoriza activitatea acestora; inhibarea glandei
lacrimare responsabila cu eliberarea de lacrimi sau/si saliva; dilatarea
pupilelor; relaxarea vezicii; tremor; viziune tunel si inhibarea temporara a
auzului. Aceste simptome sunt menite sa mobilizeze individul pentru a actiona
si a se salva dintr-o situatie amenintatoare.
Starea de hipervigilenta prelungita si neevaluata
obiectiv, devine ulterior un dat, un comportament antrenat, un cerc vicios, o modalitate
prin care dorim sa ne protejam de pericolele percepute sau anticipate la nivel
mental fara ca acestea sa se fi intamplat efectiv.
Anxietatea conform lui Kaplan si Sandock este ‘o stare difuza, neplacuta si vaga de
teama’… adica am putea spune ca atat logica privata cat si o predisozitie
genetica ne determina sa anticipam sau sa ne ingrijoram excesiv fata de o situatie
posibila dar nu sigura, singura certitudine fiind aici starea de ingrijorare
persistenta. Acest mecanism de aparare ajunge sa ne controleze viata intr-un
mod intrunziv, care daca ulterior nu este abordat in cadrul unui proces psihoterapeutic, se aprofundeaza si nu dispare de la sine.
Anxietatea generalizata, este o stare de ingrijorarea
este aproape continua si foarte dificil de controlat. Simptomele conform
manualului DSM IV, se manifesta pe o perioada de cel putin 6 luni: afectarea functionarii sociale ; dificultate
in a controla ganduri si preocuparea excesiva ; neliniste; fatigabilitate ; dificultate
de concentrare ; iritabilitate ; tensiune musculara; si somn perturbat.
In cazul in care aveti in jurul dumneavoastra persoane,
care se ingrijoreaza des, pentru aproape orice, cel mai probabil este o
persoana care se confrunta cu o stare de anxietate, care analizeaza,
anticipeaza si pentru a se apara de posibile pericole, ramane hipervigilent.
Gordon Gallup, in ‘Tonic immobility: the role of fear and
predation’ a concluzionat in urma unui experiment ca puii de gaina stau imobilizati
mult mai mult atunci cand sunt asezati in fata unei oglinzi decat atunci cand
nu sunt asezati in fata unei oglinzi - percepand imaginea din oglinda ca un alt
pui imobilizat caruia ii este frica (‘Retete impotriva ingrijorarii’, de
Lawrence Cohen).
Astfel, o forma de
expunere la un alt stimul sau stare anxioasa din partea unui apropiat sau a
unui alt interlocutor ne poate influenta starea, devenind mai anxiosi si mai
nelinistiti decat eram initial.
Anxietatea are si aspecte pozitive, in cazul in care
exista in cantitati mici. Paradoxal, anxietatea ne confera senzatia de siguranta si control, ne face
sa ne luam masuri de precautie utile, sa actionam contructiv si ne antreneaza creativitatea
(chiar daca o face intr-un mod neutil), pretul fiind insa greu de controlat si lipsit de beneficii reale.
Dupa ce expunerea la un pericol a trecut, organismul nostru
incearca sa se calmeze si, de cele mai multe ori, reuseste. Este bine de stiut,
insa, ca atata timp cat sistemul nervos simpatic este activat, sistemul
parasimpatic, cel care ne permite sa ne calmam, nu poate actiona. Daca
pericolul a trecut si evaluarea facuta de cortexul
prefrontal este corecta, atunci sistemul de alarma se dezactiveaza (in
stare de veghe) si se instaleaza starea de calm.
Cortexul prefrontal este partea creierului care se ocupa cu planificarea
cognitiva complexa, cu luarea deciziilor si moderarea relatiilor sociale.
Activitatea principala a cortexului se refera la coordonarea gandurilor si
actiunilor in conformitate cu scopurile interioare.
Iata, ma intorc, din nou, la logica privata, la modul
unic si irepetabil al fiecarui om de a
se evalua pe sine, pe ceilalti si
propriul sens al vetii. Raportarea la ceea ce ni se intampla influenteza
puternic modul in care actionam sau alegem sa nu actionam. Aceasta optica ne
hotaraste miscarea in viata cu mult inainte ca ea sa se fi intamplat, ne
prestabilieste un curs. A alege sa privim lucrurile intr-un mod diferit de cum
o facem de obicei, ne ofera o perspectiva noua si ne ajuta sa schimbam un stil de
viata care nu ne mai ofera beneficii.
Referinte bibliografice:
Retete impotriva ingrijorarii (O abordare prin joc a anxietatii si fricii copiilor); Lawrence Cohen; Ed. Trei
Tonic immobility: the role of fear and predation; Gordon Gallup
Manual de diagnostic-DSM IV
Generalized anxiety disorder; Michael VAN Ameringen; Mark H. Pollack
Maria Calapod-Tomescu
Psihoterapeut
Psiholog clinician