marți, 21 mai 2013

Exista o legatura directa intre ordinea nasterii si  modul in care ne formam ca indivizi?

 

 In 1923 Alfred Adler doctor, psihoterapeut si fondator al Scolii de Psihologie Individuala, descria cum “pozitia ordinala a persoanei in familie lasa o amprenta puternica asupra stilului sau de viata”.
Psihologul Marzollo afirma ca “desi ordinea nasterii conduce la formarea unor perceptii la copil, nu ii modeleaza automat si personalitatea”. (Marzollo, 1990)
In urma numeroaselor cercetari, Alfred Adler a oferit dovezi care sugereaza faptul ca ordinea nasterii intr-o familie are un efect profund asupra individului. Efect ce se extinde de-a lungul vietii sale si ii influenteaza atat personalitatea, abilitatiile cognitive, cat si modul in care relationeaza cu cei din jur.
Desi individul se naste si traieste in aceiasi familie, el urmeaza un curs unic care inglobeaza toate perceptiile sale despre lumea din jur.
Concluziile subiective la care ajungem noi oamenii, se refera la modul in care ar trebui sa fie o familie, ce este acceptabil si ce nu este acceptabil.
Deci, putem spune ca exista trasaturi comune intre indivizii cu aceeasi pozitie ordinala in familie. Astfel, copilul unic are privilegiul de a fi fost rasfatat de toata familia, sau macar de mama si tata. In cazul in care copilul ramane singur in familie, el invata repede cum sa ii foloseasca pe cei din jur pentru a-si satisface nevoile si pentru a fi in centrul atentiei. Va fi un copil cu un ‘aer matur’, fiind crescut de adulti.
Primul nascut, copilul urmat de un al doilea copil, poate fi recunoscut prin manifestarea unui simt al responsabilitatii puternic. El devine resposabil si cuminte in favoarea celui de-al doilea copil. Primul nascut se confrunta cu un sentiment de descurajare, el trebuie acum sa isi gaseasca un loc nou in familie, sa lupte pentru cucerirea unui teren neexplorat.
Mezinul (copilul mic), acesta are mult de recuperat, dar in acelasi timp are parte de exemplul copilului mai mare si de puterea parintilor care il ajuta sa iasa din multe conflicte. Mezinul poate fi recunoscut ca fiind o persoana sarmanta, relaxata, cu o puternica dorinta de afirmare.
In cazul in care in familie apare si cel de-al treilea copil, primul nascut isi pastreaza aceleasi caracteristici putin atenuate. El gaseste o anumita consolare in faptul ca rivalul sau ,copilul al doilea, ajunge sa fie copilul mijlociu si sa sufere si el de pe urma copilului mai mic. Copilul mijlociu ajunge sa aiba o dezvoltare echilibrata avand o justa balanta intre agresivitate si supunere, retragere in sine si spirit de initiativa, abilitati de mediator, dar poate trai si sentimente de frustrare datorita pozitiei de mijloc.
Mezinul unei familii de 5 sau 6 copii poate dezvolta un sentimente de vinovatie. Acestea pot fi explicate prin raceala afectiva pe care parintii o manifesta fata de copilul mic. Acesta poate sa experimenteze un sentiment de neincredere in oameni si de revolta fata de cei din jur.
Trebuie totusi tinut cont de faptul ca pozitia in familie nu este singurul aspect important pentru a face o descriere completa a constelatiei familiei, ci este nevoie de mai multe aspecte precum: varsta, genul tuturor membriilor familiei.
Desi ordinea nasterii este un element foarte important in formarea personalitatii, acesta nu ofera certitudinii asupra comportamentului individului, ci doar probabilitati asupra modului sau a directiei in care se misca individul.

 Maria Tomescu
Psiholog clinician

joi, 2 mai 2013

Ce sunt atacurile de panica?


Atacurile de panica sunt episoade de teama intensa insotite de palpitatii, dureri in piept, senzatii de sufocare, ameteala, greata, teama de moarte, senzatii de detasare de propria persoana. Suprinzator pentru personale care se confrunta cu atacuri de panica, acestea sunt relativ des intalnite.
Primul atac apare de obicei fara un motiv evident si se  poate manifesta pe un fond de oboseala, foame, stres sau conflict. Este  intens  si determina formarea unor ganduri anticipatorii de genul: “sigur voi face din nou un atac de panica”.
Trasatura esentiala o constituie faptul ca atacurile nu se limiteaza la o situatie speciala sau la un grup de circumstante si de aceea atacurile sunt imprevizibile.Tendinta este ca atunci cand apare un atac de panica, sa credem ca avem o boala care ne ameninta viata, ca de exemplu o boala de inima. Acest lucru se intampla pentru ca senzatiile corporale descrise mai sus, sunt interpretate gresit.
In momentul in care se instaleaza starea de panica, creste nivelul adrenalinei, care creste nivelul energiei in organism (asa se explica si starea de ametela, dureri in piept, si sufocare),  incepem sa respiram repede (hiperventilatie), iar gandurile negative apar ca rezultat al interpretarii starilor fiziologice.
Atacul de panica este raspunsul chimic si psihologic al interpretarii eronate al unei situatii percepute de catre creier ca fiind periculoasa.. 

 Ce putem face

Pentru a preveni sau diminua sindromul de hiperventilatie, ne va ajuta incetinirea ritmului respiratiei la 10 ‘respiratii’ pe minut. Poti respira incet si profund pe nas, tine respiratie cateva secunde iar apoi expira incet pe gura.

Este important sa stim ca nimeni nu a murit din cauza unui atac de panica. Desi atacul de panica apare ca fiind amenintator pentru viata, este de fapt reactia fiziologica la o situatie perceputa de creier ca fiind periculoasa (de cele mai multe ori in lipsa stimulului).

Atacul de panica este limitat in timp,dar  poate dura si pana la 30 de minute. Chiar daca senzatiile experimentate in timpul atacului de panica sunt extrem de incomfortabile acestea se vor sfarsi.


Maria Tomescu
Psiholog Clinician

Articole

Frica…..sau anxietate                 “Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când...